Universitatea Craiova are parte de o misiune extrem de dificilă în ultima etapă a grupei principale din Conference League, urmând să întâlnească în deplasare pe AEK Atena. Meciul este programat joi seara de la ora 22:00 (Digi Sport 1, Prima Sport 1).
La conferința de presă susținută înaintea antrenamentului oficial de pe arena „OPEP”, antrenorul Filipe Coelho a recunoscut valoarea adversarului, dar a subliniat că oltenii vor intra pe teren cu gândul la victorie. Antrenorul alb-albaștrilor a anunțat că va lua decizia finală în privința primului „11” după ultimul antrenament, ținând cont de programul extrem de aglomerat din ultima perioadă
„Va fi un meci dificil, contra unei echipe care a câștigat 10 dintre ultimele 11 meciuri și a mai înregistrat un egal. Este o mare provocare pentru noi, mai ales că jucăm în deplasare. Am avut foarte multe meciuri în ultima lună. Vom verifica anumiți jucători și apoi voi decide, împreună cu staff-ul, echipa care va intra pe teren. Noi jucăm mereu să câștigăm. Nu este bine să venim și să ne gândim la egal. Dacă jucăm la egal, cel mai probabil vom pierde. Din ultimele două meciuri din Europa am învățat că putem juca de la egal la egal cu echipe puternice. Am demonstrat ce putem, iar acest tip de meciuri ne ajută să devenim mai puternici, indiferent de rezultat. AEK este cea mai puternică echipă pe care o întâlnim. Au calitate în toate compartimentele, sunt experimentați, controlează jocul, sunt foarte buni la fazele fixe și în defensivă, au jucători înalți. Dar, în același timp, este o mare provocare pentru noi”, a declarat tehnicianul portughez.
Universitatea Craiova va încerca să încheie parcursul din Conference League cu o prestație solidă la Atena, într-un duel care se anunță unul dintre cele mai dificile din această campanie europeană, iar la finalul acestuia să se bucure de o calificare în faza eliminatorie a competiției.

































