vineri, aprilie 17, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Arbitri din Georgia la AEK Atena – Universitatea Craiova

Universitatea Craiova joacă în ultima etapă a grupei din Conference League cu AEK Atena, joi, de la ora 22.00, meci decisiv pentru calificarea grupării din Bănie în play-off-ul competiției. AEK, la care evoluează și internaționalul român Răzvan Marin, a obținut deja biletele pentru faza următoare, dar visează chiar la o calificare directă în optimi.

Partida de la Atena va fi condusă de o brigadă din Georgia, cu Giorgi Kruashvili la centru, asistenţi fiind Levan Varamishvili şi Giorgi Elikashvili, iar al patrulea oficial va fi Giorgi Avazashvili. În cabina VAR vor fi un neamţ, Sören Storks, ca arbitru principal VAR, şi un alt gruzin, Aleko Aptsiauri, ca asistent. 

Observator de arbitri la meciul de la Atena va fi bosniacul Elmir Pilav, iar delegatul UEFA este Sviatlana Hrynkevich din Belarus.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare