joi, mai 14, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Victorie simplă la Sibiu

Universitatea Craiova s-a impus, scor 2-0, în fața celor de la FC Hermannstadt, duminică seara, la Sibiu, în etapa a 20-a din Superliga României.

Alb-albaștrii au rezolvat soarta partidei încă din prima jumătate de oră. Assad Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 15, cu o lovitură de cap precisă, după centrarea excelentă a lui Nicușor Bancu. Dominarea oltenilor s-a concretizat din nou în minutul 31, când Baiaram a profitat de o neînțelegere în defensiva sibienilor și a majorat avantajul Craiovei. Până la pauză, jocul s-a stins, iar scorul a rămas neschimbat.

În repriza secundă, Hermannstadt a încercat să revină în joc, iar Chițu a avut cea mai mare ocazie a gazdelor, în minutul 51, însă lobul său a fost respins de portarul Isenko. De cealaltă parte, Etim a ratat șansa de a închide definitiv meciul în minutul 77, când s-a aflat față în față cu Căbuz. Astfel, confruntarea de la Sibiu s-a încheiat cu același scor stabilit încă de la pauză: 2-0 pentru Știința.

FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă (81, Batista), Karo, Bejan (46, Issah), Ciubotaru – Biceanu (46, Oroian), Albu, Jair (64, Stancu) – Chițu, Buș (46, Gjorgjievski), Neguț. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Universitatea Craiova: Isenko – A. Rus (46, Mogoș), Stevanovic, Badelj – Teles (54, Mora), Cicâldău (72, Crețu), D. Matei, Anzor, Bancu – Al Hamlawi (67, Nsimba), Baiaram (54, Etim). Antrenor: Filipe Coelho.

În urma acestui succes, formația pregătită de Filipe Coelho se apropie la doar două puncte de liderul Rapid București. Înaintea ultimului meci din 2025, contra celor de la FK Csikszereda, pe teren propriu, craiovenii vor evolua la Atena, împotriva lui AEK, în ultima etapă din faza principală a Conference League.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare