duminică, august 2, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Un nou baschetbalist american ajunge la SCM Universitatea Craiova. Nu e străin de LNBM

SCM Universitatea Craiova a anunțat transferul americanului Justin Gordon, baschetbalist în vârstă de 32 de ani, care evoluează pe poziția de extremă, pentru noul sezon din Liga Națională.

Gordon măsoară 1,98 metri și vine la Craiova după un sezon petrecut la TFT Skopje, în Macedonia de Nord. În campionatul intern, americanul a disputat 28 de partide și a avut medii de 16,1 puncte, 5,8 recuperări și 2 pase decisive pe meci. În sezonul 2025-2026, Justin a evoluat și în ABA League, unde a avut două apariții pentru TFT Skopje, cu medii de 13 puncte, 2,5 recuperări și 2,5 pase decisive.

A mai jucat în România

Noul baschetbalist al Craiovei are experiență și în Liga Națională. În sezonul 2024-2025, Justin Gordon a evoluat pentru Steaua București (12,6 puncte, 4,3 recuperări și 1,3 pase decisive în 17 meciuri disputate), după care a trecut la Nitra Blue Wings, în Slovacia. Pentru formația slovacă a disputat tot 17 meciuri și a înregistrat 13,1 puncte, 5,1 recuperări și 1,8 pase decisive pe partidă.

Gordon și-a început cariera europeană în 2016 și a mai evoluat pentru formații din Anglia, Maroc, Olanda, Germania, Ungaria și Portugalia. Printre echipele la care a jucat se numără Newcastle Eagles, Feyenoord, PS Karlsruhe Lions și Oliveirense.

Americanul are și un trofeu în palmares. În 2021, a câștigat BBL Cup cu Newcastle Eagles și a fost desemnat MVP-ul finalei.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare