Universitatea Craiova a învins-o pe Petrolul Ploiești cu 4-0, în etapa a treia din SuperLiga. Campioana României a dominat partida de la un capăt la altul și a obținut o victorie categorică, după o prestație ofensivă foarte bună.
Succesul vine după înfrângerea cu Dinamo București și eliminarea din preliminariile UEFA Champions League. Oltenii au avut o reacție imediată și nu le-au dat prea multe șanse ploieștenilor. Pe lângă cele patru goluri, alb-albaștrii au mai avut și alte ocazii importante.
Nsimba a marcat după 41 de secunde
Oltenii au început în forță și au deschis scorul după numai 41 de secunde. Carlos Mora i-a oferit pasa decisivă lui Steven Nsimba, iar atacantul francez a înscris cel mai rapid gol al acestui sezon din SuperLiga. Presiunea a continuat, iar Petrolul a avut mari probleme să iasă din propria jumătate. În primele 15 minute, ploieștenii au ajuns o singură dată cu mingea în careul gazdelor.
În minutul 18, Nsimba a reușit dubla. Acesta a primit mingea în centrul careului și a înscris cu latul, fără ca Zima să poată interveni. Până la pauză, gazdele au continuat să atace și au mai avut câteva situații bune de a înscrie. De cealaltă parte, „găzarii” nu au reușit să pună probleme serioase defensivei oltene.
Baiaram și Elisor au completat scorul
Dominarea a continuat și după pauză. Baiaram a trimis mingea în plasă cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Carlos Mora. Costaricanul a ajuns astfel la patru pase decisive în acest sezon. La pauză, Filipe Coelho l-a introdus pe Simon Elisor în locul lui Nsimba, iar atacantul francez a înscris în minutul 65 și a stabilit scorul final, 4-0.
Universitatea Craiova: Sava – Rus, Stevanovic, Screciu – Mora, Teles, Mekvabishvili (75, Crețu), Bancu (69. Cicâldău) – Matei (61, Băsceanu), Nsimba (46, Elisor), Baiaram (61, Etim). Antrenor: Felipe Coelho.
Petrolul Ploieşti: Zima – Căpuşă, Papp (46, Ioniță), Zaian, Malula (64;Martins) – Leo Teixeira (83, Țuțu), Huseynov (46,Israel), Flores, Dumitrescu – Paraschiv (64, Jerdea), Konda. Antrenor: Ricardo Sousa.
Pentru olteni urmează o deplasare în Finlanda pentru prima manșă a dublei cu KuPS Kuopio din turul 3 preliminar Europa League.

