Suzana Lazović a anunțat lotul Muntenegrului pentru Campionatul Mondial de handbal feminin. Ivona Pavićević de la SCM Universitatea Craiova, convocată!

0
133

Naționala feminină a Muntenegrului se pregătește pentru cel mai important examen al finalului de an – participarea la Campionatul Mondial din Germania și Țările de Jos, competiție care se va desfășura între 26 noiembrie și 14 decembrie. „Leoaicele” vor debuta pe 26 noiembrie, în partida cu Insulele Feroe.

Selecționerul Suzana Lazović a anunțat o listă extinsă de 21 de jucătoare care vor concura pentru un loc în lotul final ce va reprezenta Muntenegrul la turneul mondial. Reunirea echipei este programată pentru 17 noiembrie.

Reveniri și noutăți în echipa Muntenegrului

Printre noutăți se numără revenirea coordonatoarei de joc Itana Grbić, care a lipsit de la națională după Campionatul European EHF 2024. Din lotul actual fac parte 12 jucătoare care au evoluat și la Euro 2024: Armel Atingre, Dijana Trivić, Ivona Pavićević, Nina Bulatović, Tatjana Brnović, Ivana Godeč, Andrijana Tatar, Đurđina Jauković, Matea Pletikosić, Itana Grbić, Katarina Džaferović și Jelena Vukčević.

Lazović nu va putea conta pe Tanja Ivanović, extrema dreaptă fiind indisponibilă după o intervenție chirurgicală la coloană. În schimb, două jucătoare tinere primesc prima convocare la echipa de senioare: Martina Knežević, desemnată cea mai bună handbalistă a Campionatului European U17 din acest an, și Ivana Savić, coordonator de joc.

4 jucătoare din Liga Florilor

Ivona Pavićević, extrema stângă a echipei SCM Universitatea Craiova, se numără printre jucătoarele convocate pentru turneul final. Din Liga Florilor au mai fost convocate alte 3 jucătoare: Dijana Trivić (Mugoša) (Corona Brașov, ex-SCM Universitatea Craiova), Đurđina Jauković și Tatjana Brnović (CSM București). De asemenea, o fostă jucătoare de la SCM Universitatea Craiova, Katarina Džaferović – în present la gruparea maghiară Mosonmagyaróvári KC – face și ea parte din lotul „leoaicelor”.

Programul Muntenegrului la Campionatul Mondial

Muntenegru va juca meciurile din Grupa D la Trier (Germania), după următorul program:

  • 26 noiembrie, ora 21:30 – Muntenegru vs Insulele Feroe
  • 28 noiembrie, ora 19:00 – Muntenegru vs Paraguay
  • 30 noiembrie, ora 21:30 – Muntenegru vs Spania

Primele trei clasate din grupă vor avansa în grupa principală, unde „leoaicele” ar putea înfrunta echipe din Grupa C – Germania, Serbia, Islanda și Uruguay. Meciurile din faza principală se vor disputa la Dortmund.

Pentru Muntenegru, aceasta va fi a opta participare la un Campionat Mondial, cel mai bun rezultat fiind locul 5 obținut în 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.