Naționala masculină de handbal a României va întâlni reprezentativa Turciei în faza a doua a calificărilor europene pentru Campionatul Mondial de handbal din 2027.
Meciul tur va fi în deplasare pentru tricolori și este programat pe 18 martie. Partida decisivă are loc 3 zile mai târziu.
Conform anunțului făcut de EHF, în această rundă intră selecționatele clasate pe locul 4 în grupele preliminare ale Campionatului European, alături de cele trei câștigătoare din prima fază a calificărilor europene. România a încheiat pe locul 4 în grupa B, cu trei înfrângeri, astfel că intră în faza a doua a calificărilor europene la CM2027, alături de Serbia, Ucraina, Muntenegru, Georgia și Polonia. Acestora li se alătură şi cele trei care au câştigat în prima fază a calificărilor, adică Kosovo, Letonia şi Turcia.
Meciurile pentru calificarea în faza a treia
Bosnia – Kosovo
Georgia – Israel
Ucraina – Slovacia
Serbia – Lituania
Polonia – Letonia
Turcia – România
Grecia – Belgia
Finlanda – Muntenegru
Celor opt câştigătoare li se vor alătura în faza a treia şi şase echipe care au încheiat pe locul 3 în grupele preliminare ale Campionatului European 2026, adică Insulele Feroe, Macedonia de Nord, Olanda, Austria, Cehia şi Italia, plus alte şase reprezentative angrenate încă în competiţie.
Campionatul Mondial de handbal masculin din 2027 este programat între 13 și 31 ianuarie, în Germania, și va reuni la start 32 de echipe naționale. Meciurile vor avea loc la Köln, München, Kiel, Hanover, Magdeburg și Stuttgart.




































