sâmbătă, aprilie 25, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

SCM Universitatea Craiova trece cu emoții de CSM Târgu Mureș

SCM Universitatea Craiova a învins formația CSM Tg. Mureș cu scorul de 95-89, vineri seara, în deschiderea etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet.

Primul sfert a fost extrem de echilibrat, cu ambele echipe pe rând la conducere, iar după primele 10 minute tabela indica egalitate perfectă: 25-25. Oaspeții au punctat primii în actul secund, însă Craiova s-a desprins la cinci lungimi. Mureșenii au revenit rapid la un singur punct și au pus presiune constantă pe băieții lui Tudor Costescu. Alb-albaștrii din Bănie au refăcut ecartul, ajungând la un avantaj de nouă puncte, dar replica ardelenilor nu a întârziat, iar la pauză s-a intrat cu 51-47 în favoarea gazdelor.

După reluare, jocul a rămas sub semnul echilibrului, scorul fiind egal o bună perioadă de timp. Craiova a turat însă motoarele din spatele semicercului, a marcat la foc automat de la distanță și a intrat în sfertul decisiv cu un avantaj de 11 puncte (78-67).

Ultimul act a început cu o nouă triplă a oltenilor, iar diferența a urcat la 15 puncte (86-71), nimic neanunțând finalul tensionat. Gazdele au intrat însă într-un blocaj ofensiv, au ratat aruncare după aruncare, iar Tg. Mureș a revenit la o singură posesie cu un minut înainte de final (89-86). Oaspeții au ratat șansa egalării, iar Craiova a gestionat bine ultimele secunde, risipind emoțiile de la linia de aruncări libere.

Sam Sessoms a fost omul meciului, cu 28 de puncte, 8 pase decisive și 5 recuperări. Ishmael Leggett a contribuit cu 23 de puncte, 4 recuperări și 4 assist-uri, în timp ce Kendall Robinson a încheiat partida cu 18 puncte și 4 recuperări.

În etapa următoare, SCM Universitatea Craiova va evolua în deplasare, pe terenul formației din Sibiu.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare