Volei | Fetițele de la CSV Craiova își apără titlul tot la Craiova

0
837

Școala Craioveană de volei (CSV Craiova),  campioană națională en-titre la mini-volei (U13), s-a calificat din nou, conform tradiției în care ne-a obișnuit, la turneul final. Micuțele voleibaliste sunt gata să pună mâna pe un nou titlu de campioană, tot pe teren propriu, la fel ca și în sezoanele precedente.

Turneul Final al Campionatului Național U13 feminin va avea în perioada 4-8 iunie, la Craiova, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, dar şi Sala de Sport „Corneliu Andrei Stroe“ (Voința) între cele mai bune 8 echipe din țară.

Sistemul de desfășurare al competiției

La competiţie vor participa 8 formaţii, împărţite în două grupe de câte 4. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, în meciurile din grupe. Primele două clasate se vor califica în semifinale. Acolo se va juca în sistemul 1A – 2B, 2A-1B. Echipele câștigătoare vor disputa finala mare, pentru locurile 1-2, în timp ce învinsele vor disputa finala mică, pentru locurile 3-4.

Grupa A: Dinamo București, ACS Champions Sibiu, CSȘ 5 București, CSȘ Botoșani

Grupa B: CSV Craiova, CSM București, CS Medgidia, CSȘ Bega Timișoara

Lotul CSV Craiova

Clara Mociofleacă, Casiana Mitran, Patricia Crăciun, Iulia Cârpici, Ana Vlăduţoiu, Ana Păuna, Sofia Perca, Ariana Dichiu, Eva Vîlceanu, Evelyn Florea, Iulia Nedelea, Adnana Ciurezu, Maya Băscracea, Sofia Ciobanăiu, Rebeca Călin. Antrenori: Radu și Andreea Chifu.

CSV Craiova are deja în palmares la categoria de vârstă U13 (mini-volei): 4 titluri naționale (2018, 2021, 2023 și 2024), unul de vicecampioană a României (2022), dar și o medalie de bronz (2016).  Și echipele U15 și U17 ale CSV Craiova sunt calificate în finala națională. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.