SCM Universitatea Craiova a fost învinsă de formația CSM Tg.Jiu, cu scorul de 36-31 (15-14), duminică, în deplasare, într-un meci contând pentru primul tur al Cupei României la handbal feminin.
A fost o primă repriză echilibrată, cu ambele echipe aflate la conducere, încheiată în avantaj de 1 gol în favoarea gorjencelor. În partea a doua, gazdele s-au desprins pe tabelă și nu au mai cedat inițiativa până la finalul jocului.
Craiova părăsește prematur Cupa României și rămâne doar pe un singur front – Liga Florilor – unde va întâlni în penultimul meci din turul sezonului pe SCM Râmnicu Vâlcea, în Zăvoi.
Tg.Jiu: Dzhukeva, Marica-Bercu – Zinatullina 7, Bucă 6, Ciolan 6, Gavrilă 5, Cioca 3, Chiricuță 3, Ilie 3, I. Andrei 1, Boian 1, Klimek 1, Toader, Coteț, Pal, Pavlovic. Antrenor: Liviu Andrieș.
Craiova: Sousa, Curmenț, Șușnea – Krpez 12, Andrei 6, Bak 4, Cace 3, Rodrigues 2, Rocha 1, Joao 1, Vâlcan 1, Jipa 1, Grigorie, Tudorică. Antrenor: Bogdan Burcea.