SCM Universitatea Craiova și-a schimbat antrenorul și speră la un nou început odată cu partida din optimile Cupa României, programată împotriva formației CSM Slatina.
Debut pentru Costică Buceschi pe banca tehnică
Costică Buceschi debutează pe banca tehnică a formației din Bănie vineri, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Craiova. Rămâne de văzut cum va arăta echipa la doar câteva zile după eșecul sever din campionat, 16-27 cu Dunărea Brăila, partidă care a dus la despărțirea de Ovidiu Mihăilă.
Un alt semn de întrebare îl reprezintă moralul jucătoarelor, în condițiile în care schimbarea de pe banca tehnică s-a produs cu doar două zile înaintea confruntării din Cupă.
Slatina, cu moral bun înaintea duelului din Bănie
De cealaltă parte, CSM Slatina sosește la Craiova cu un moral ridicat. Formația pregătită de Andrei Popescu a câștigat ambele confruntări directe din actualul sezon al Liga Florilor și își propune să îi strice debutul lui Buceschi.
Craiova a ajuns în optimile competiției după succesul obținut la Roman, scor 38-30, în timp ce Slatina s-a calificat în această fază după victoria categorică împotriva formației din Făgăraș, scor 39-19.
Partida va fi arbitrată de constănțenii Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu, iar observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat Adrian Nacu (Târgu Mureș).
Cupa României – optimi de finală
MIERCURI, 18 FEBRUARIE
Corona Brașov – HC Zalău 22-18 (13-8)
SCM Râmnicu Vâlcea – CSU Știința București 39-24 (15-15)
JOI, 19 FEBRUARIE
18:00 Dunărea Brăila – Gloria Bistrița
VINERI, 20 FEBRUARIE
17:30 Unirea Slobozia – CSM Galați
18:00 SCM Universiatatea Craiova – CSM Slatina
MARȚI, 24 FEBRUARIE
15:00 CSM București – CSM Iași
SÂMBĂTĂ, 28 FEBRUARIE
15:00 CSM Bacău – Rapid București
MIERCURI, 11 MARTIE
CSM Tg. Jiu – Minaur Baia Mare


