SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova se întâlnesc miercuri, de la ora 18:00, într-o confruntare din cadrul etapei cu numărul 12 – penultima a turului – Ligii Florilor.
În prezent, formația pregătită de Bogdan Burcea este ocupanta locului 8 în clasament cu un total de 15 puncte. De partea cealaltă, gruparea din Zăvoi este pe 5, cu 25 de puncte, la egalitate cu ocupantele locurile trei și patru, Rapid București, respectiv Gloria Bistrița.
Cele două combatante vin după rezultate contradictorii. Craiova a pierdut la Târgu Jiu în primul tur al Cupei României (36-31), în vreme ce Vâlcea și-a început parcursul în grupa D a Ligii Europene feminine cu o victorie la scor pe teren propriu în fața echipei maghiare Praktiker-Vac, scor 40-30.
În ceea ce privește Liga Florilor, Craiova și Vâlcea și-au câștigat meciurile disputate în runda precedentă (Craiova, 33-25 cu HC Zalău), (Vâlcea, 28-22 cu CSM Slatina).
Partida din Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea va fi condusă de o brigadă formată din gălățenii Daniel Basso / Florin Tofan, iar observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat Paul Suică (Moreni).
LIGA FLORILOR – ETAPA 12
MIERCURI, 11 IANUARIE
17:30 Rapid București – Dunărea Brăila (Pro Arena)
18:00 SCM Rm.Vâlcea – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA
SÂMBĂTĂ, 14 IANUARIE
17:30 CSM TG.Jiu – Gloria Bistrița (Pro Arena)
DUMINICĂ, 15 IANUARIE
11:00 HC Zalău – Minaur Baia Mare
17:00 Gloria Buzău – Dacia Mioveni (Pro Arena)
18:00 Măgura Cisnădie – CSM Galați
S-a jucat pe 4 ianuarie 2023
CSM Slatina – CSM București 30-33 (16-18)