După mai bine de o lună și jumătate, handbalistele de la SCM Craiova vor juca duminică, ora 11:00, în Sala Polivalentă, împotriva formației Rapid București.

În acest sens, tehnicianul Bogdan Burcea a făcut o analiză a îceputului de an 2020.

„Sperăm că vom avea un an mai bun, în special cu multă sănătate, pentru că avem mare nevoie. Le-am avertizat pe fete că echipa Rapid s-a întărit şi se luptă să se salveze de la retrogradare. Va fi un joc periculos, mai ales că va fi primul joc oficial al nostru după sărbători. Am înţeles că vor veni 200 de suporteri ai Rapidului de la echipa de fotbal şi fac apel la fanii noştri să vină în număr cât mai mare şi sper să fie spectacol în tribune. Va fi un meci încrâncenat, dar nu avem voie să facem paşi greşiţi. Vrem să ne clasăm pe un loc de cupă europeană”, a afirmat Bogdan Burcea.

Tehnicianul craiovean nu scapă de problemele medicale nici în anul 2020.

„Chetraru și Tătar revin după accidentări. Chetraru a suferit o întindere la lotul național de tineret. În două săptămâni, Tătar va reveni. Continuă absența sportivelor Khavroninași Șelaru, care vor lipsi până la finalul sezonului. Zamfir și Savu sunt refăcute în proporție de 60 la sută. Cu ele în lot, vom fi o echipă greu de învins, indiferet unde jucăm. Colac, Orșivschi au evoluat destul de mult, Cace este de perspectivă, are direcție bună a porții și un simț dezvoltat al porții.”

Bogdan Burcea s-a arătat nemulțumit de evoluția portărițelor: „Sunt îngrijorat de situația porții, și sper ca sportivele să se ridice la nivelul jucătoarelor de câmp.” Șelaru, Curmenț, Zamfir, Savu, Colac, Țicu au semnat contracte și pentru sezonul viitor și sunt discuții cu alte trei jucătoare să vină în Bănie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.