miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal (F): Finala pentru locul 2 | Craiova întâlnește în Polivalentă pe Măgura Cisnădie

Echipa de handbal feminin SCM Craiova / FOTO: Ionuț Greere

Handbalistele de la SCM Craiova vor întâlni, duminică dimineața, de la ora 11:00, pe teren propriu, pe Măgura Cisnădie, în cadrul etapei a 23-a a Ligii Florilor. Cele două combatante se luptă pentru locul 2 în campionatu național de handbal feminin.

Diferența dintre cele două combatante este minimă, oltencele au doar un singur punct peste formația pregătită de Alexandru Weber, iar duelul din Bănie se anunță extrem de echilibrat.

„E un meci deschis la orice, dar eu zic că Cisnădie nu are cum să ne bată acasă, la ce echipă și ce public avem. Pentru moral, trebuie să învingem Cisnădie. Vom încerca să lucrăm pe faza de atac, pentru că la Roman am făcut greșeli copilărești, am avut ratări multe. Pe apărare, și la Roman, și în partida retur cu Kastamonu, și-au făcut treaba. Atacul scârțâie, dar sper să ne revenim. Am ajuns de la Roman joi, la 6.30, dar intrăm în priză cu programul de antrenament, iar duminică trebuie să fim fresh și să batem pe Cisnădie“, a spus Dumitru Berbece, în cadrul unei conferințe de presă.

Partida va fi arbitrată de clujenii Sebastian Mârza şi Cristian Nedelea, iar observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat Constantin Milcu (Severin).

Clasament Liga Florilor

 

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare