FCU Craiova și Poli Iași au terminat la egalitate, scor 1-1, marți după-amiază, în primul meci al etapei cu numărul 28 din Superliga României.
Meciul a început prost pentru Giovanni Constantino, tehnicianul italian a fost nevoit să facă două modificări din cauza accidentărilor încă din primele 15 minute de joc. Craiovenii au deschis scorul în minutul 19, prin Jibril Ibrahim, care a pus latul la mingea trimisă în fața porții de Chițu. La golul gazdelor s-a accidentat portarul Ailenei, înlocuit după câteva minute de îngrijiri medicale de Toma Niga.
Iașiul a restabilit egalitatea în primul minut de prelungire din prima repriză, prin Bettaieb, care a înscris cu o lovitură de cap din centrarea lui Kabran, pentru 1-1 la pauză.
În partea a doua, cele două echipe au avut câte un gol anulat de VAR, Kabran (56) – pentru offsaid, respectiv Sidibe (76) – henț, astfel că scorul a rămas neschimbat până la final și s-a încheiat la fel ca și în partida tur (1-1).
În urma acestui rezultat, cele două rămân vecine de clasament. FCU Craiova este pe 12, iar Poli Iași pe 13. Ambele au câte 31 de puncte.
FCU Craiova: Popa – Compagnucci (15, Sidibe; 86, Blănuță), Lacroix, Lekiatas, Mascarenhas – Baeten, Pop – Negru, Chițu, Padula (6, Chițu) – Ibrahim (85, Bahassa). Antrenor: Giovanni Costantino.
Poli Iași: Ailenei (24, Niga) – Martac, Bouhenna, Ilie, Stefanovici – Allanzinho (90+2, Samayoa), Saghiri (46, Bordeianu), Marchioni, Mihai (46, Jatoba) – Kabran (67, Gheorghiță), Bettaieb. Antrenor: Leo Grozavu.