FCU a început recrutările pentru noul sezon din Liga 2

0
309

FCU Craiova a reuşit să facă primele mutări pentru noul sezon din Liga 2. Formația patronată de Adrian Mititelu nu dorește să mai rateze promovarea în viitoarea ediție de campionat.

Astfel, oltenii au anunţat transferul golgheterului formaţiei CSO Filiaşi, Florin Cioablă, a juniorului Alexandru Nicolas Purcaru (17 ani, 1.77 metri), dar şi revenirea preparatorului fizic Dan Vasilică.

Florin Cioablă este craiovean, are 29 ani și 1.87 metri, este stângaci şi poate evolua atât ca mijlocaş ofensiv, cât şi ca vârf împins. A fost format la Academia “Gică Popescu” și la Academia “Gheorghe Hagi”. La nivel de seniori, Cioablă a evoluat la FC Viitorul Constanța, Rapid București, Academica Clinceni, Concordia Chiajna, Flacăra Horezu, CSM Reșița, Viitorul Dăești, CSM Alexandria și ACSO Filiași. 

Alexandru Nicolas Purcaru este craiovean, are 15 ani și 1.77 metri. El a mai evoluat la juniorii lui FCU, dar a trecut şi pe la Academia Universității Craiova.

Dan Vasilică – unul dintre oamenii de încredere ai patronului de la FC U Craiova, Adrian Mititelu, a revenit la echipă la mai bine de un an de la plecarea sa. Vasilică a ocupat şi funcţia de antrenor principal al grupării din Craiova, fie că a fost pentru o scurtă perioadă de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.