Echipa masculină de volei SCM Universitatea Craiova joacă sâmbătă la Timișoara, în compania nou-promovatei CSU Universitatea de Vest, într-o confruntare din cadrul etapei cu numărul 2 a Diviziei A1. Meciul de pe Bega va începe la ora 16:30.
Alb-albaștrii au debutat în noul sezon cu un adevărat thriller, 3-2 în meciul jucat acasă cu Corona Brașov. Nou-promovată în prima ligă, și cu Laurențiu Lică la timonă, Brașovul dat o replică admirabilă echipei oltene. Craiova a condus cu 1-0 și 2-1, dar brașovenii au revenit de fiecare dată. Un meci pe cinste, un meci încheiat în cele din urmă cu victoria formației pregătite de Dănuț Pascu.
Timișoara a jucat deja două partide oficiale în acest debut de sezon. În prima etapă a cedat cu 3-0 la Constanța (25-16, 25-12, 25-17), iar miercuri, în prima manșă a turului 1 din Cupa României, bănățenii au fost învinși la Cluj-Napoca cu 3-1 (23-25, 23-21, 28-26, 25-14).
„Timișoara este o echipă nou-promovată, cu jucători tineri, dornici de afirmare. La prima vedere, pare o echipă slabă, iar noi suntem favoriți. Îmi doresc de la băieții mei să trateze foarte serios meciul, dar să țină cont și de caracteristicile adversarului. Vreau să jucăm pentru noi, ca echipă, să continuăm acea stare de omogenizare de care avem nevoie, să îmbunătățim relațiile de joc și să avem execuții mai bune. Este un meci care ne permite să facem acest lucru”, a declarat Dănuț Pascu, antrenorul formației craiovene.
Partida va fi arbitrată de Bogdan Bota și Roxana Calance (ambii din Deva). Dinu Olăhuț (Nadiș, jud. Sălaj) va fi observator din partea Federației Române de Volei.
DIVIZIA A 1 – ETAPA 2
Vineri, 20 octombrie
17:00 U Cluj – Arcada Galaţi
Sâmbătă, 21 octombrie
16:30 CSU UV Timişoara – SCM Universitatea Craiova
17:00 Corona Braşov – Unirea Dej
17:00 Steaua București – Rapid Bucureşti
18:00 SCM Zalău – Dinamo București
Luni, 23 octombrie
18:00 Explorări Baia Mare – CSM Constanţa