Fotbal | Serie A: Roma a făcut instrucție cu Bologna. Milan, la un pas de înfrângere. Drăgușin a debutat la Juventus

0
253
FOTO: AS ROMA

Meciuri de duminică din Serie A au fost foarte spectaculoase. Radu Drăgușin a debutat la Juventus, Roma a făcut instrucție cu Bologna, iar Inter a câștigat pe final cu Cagliari.

FOTO: AS ROMA

Cu Răzvan Marin integralist, Cagliari a condus pe Inter până aproape de final, însă trupa lui Antonio Conte a marcat de trei ori în ultimele minute şi s-a impus cu 3-1.

Sottil a marcat pentru sarzi în minutul 42. Barella a restabilit egalitatea în minutul 77, Danilo D’Ambrosio și-a adus echipa în avantaj cu patru minute înainte de final, iar golgheterul Romelu Lukaku a marcat în minutele de prelungire poate cel mai simplu gol din carieră.

AS Roma a făcut instrucție cu Bologna, scor 5-1, rezultat stabilit încă din prima repriză !

Capitolonii au început în forță și au condus cu 3-0 după doar 15 minute. Andrea Poli și-a băgat mingea în propria poartă în minutul 7, Edin Dzeko a mărit avantajul oaspeților peste trei minute, iar Lorenzo Pellegrini, aflat singur cu portarul gazdelor, a înscris cu ușurință. Al doilea autogol al partidei a fost în favoarea gazdelor. Bryan Cristante în tentativa sa să trimită mingea în corner, a lobal peste Lopez. Veretout şi Mkhitaryan au marcat și ei până în pauză.

Napoli a fost condusă acasă de Sampdoria, dar a reuşit să întoarcă după pauză și să câștige cu 2-1.

jakub Jankto a marcat pentru echipa lui Ranieri în minutul 20.Golurile gazdelor au fost marcate de Hirving Lozano (53) și Andrea Petagna (68).

Atalanta a câștigat la scor de neprezentare disputa de pe teren propriu contra Fiorentinei.

Bergamascii au punctat prin Robin Gosens (44), Ruslan Malinovski (55) și Rafael Toloi (63).

Internaţionalul român de tineret, Radu Drăguşin, a debutat în Serie A, în meciul câștigat de Juventus, scor 3-1, pe terenul lui Genoa. Fotbalistul român a fost introdus de către Andrea Pirlo în minutul 90, în locul lui Matthijs De Ligt.

Dybala a deschis scorul în minutul 57, pentru ca Sturaro să restabilească egalitatea patru minute mai târziu. Cristiano Ronaldo  a marcat de două ori, ambele din penalty, în minutele 79 și 90.

AC Milan nu a putut să câștige pe San Siro cu Parma. S-a terminat 2-2, rossonerii au marcat golul egalizator în minutul 90+1.

Hernani l-a învins pe Donnarumma în minutul 13, după ce Gervinho a făcut tot ce a vrut cu defensiva milaneză. Parma a punctat din nou în partea a doua a jocului prin Kurtic (56). Theo Hernandez a marcat o „doppietta” și a salvat pe Milan de la înfrângere (58, 90+1).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.