sâmbătă, iunie 27, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal: Bogdan Burcea a fost votat noul selecționer al naționalei feminine de handbal în Comisia Tehnică

Antrenorul echipei feminine SCM Craiova, Bogdan Burcea, a fost votat de membrii Comisiei Tehnice – Subcomisia de senioare,  ca viitor selecționer, în cadrul ședinței de azi la București. Acesta a primit a primit 10 voturi din cele 14 exprimate, scrie prosport.ro.

Antrenorul formației craiovene declara în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Rapid București din Liga Florilor că refuză postul de selecționer. Rămâne de văzut care va fi poziția acestui în cazul în care propunerea Comisiei Tehnice va fi aprobată de către Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal.

„Nu voi prelua naţionala, cel puţin nu acum. Concret, au fost multe lucruri care nu mi-au convenit. Au fost multe persoane care au spus că sunt antrenorul potrivit pentru a prelua naţionala, dar, fiind o persoană incomodă şi capricioasă, nu pot face acest pas, fiindcă vreau să ni se acorde şi nouă, românilor, respectul şi sprijinul de care au avut parte străinii”, declara Bogdan Burcea săptămâna trecută.

Naționala României va juca la finalul lunii martie, la Podgorica (Muntenegru), la turneul preolimpic – pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Daniel Cruceru
Daniel Cruceruhttp://www.sportuldoljean.ro
Jurnalist sportiv si alternativ realizator emisiuni radio. Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare

Populare