Astăzi a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Prima etapă este programată în perioada 17-20 iulie 2026, iar ultimele meciuri se vor disputa între 28 și 30 mai 2027.
Formatul competițional va fi același ca și până acum, iar cele 16 echipe se vor înfrunta în sistem tur-retur, în sezonul regulat, după care primele 6 clasate vor participa în play-off, iar ultimele 10 în play-out. La startul noului sezon se vor alinia 16 formații. Unirea Slobozia și Metaloglobus au retrogradat direct, iar FC Hermannstadt a pierdut locul în SuperLigă în urma barajului. În schimb, Corvinul Hunedoara, Sepsi OSK Sf. Ghoerghe și FC Voluntari au obținut promovarea în primul eșalon.
Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj și FCSB, echipele care vor reprezenta România în cupele europene, beneficiază de un program special. Acestea nu se vor întâlni între ele în primele șapte etape, pentru a le facilita parcursul din preliminariile competițiilor continentale.
PROGRAMUL PRIMEI ETAPE:
FCSB – FC Argeș
Corvinul Hunedoara – FK Csiksereda
U Cluj – Farul Constanța
Rapid București Sepsi Sf. Gheorghe
FC Voluntari- FC Botoșani
Oțelul Galați – CFR Cluj
Universitatea Craiova – UTA
Petrolul Ploiești – Dinamo București

