duminică, martie 15, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal: Noi metode de recuprare pentru handbalistele de la SCM Craiova. Med Tehnica s-a alăturat grupării din Bănie

Directorul SCM Craiova, Nicolae Pascu și antrenorul echipei de handbal feminin, Bogdan Burcea, au vorbit despre noile aparate pentru recuperarea handbalistelor.

„Începând cu luna decembrie echipa de handbal va dispune de un nou sponsor, Med Tehnica. Acesta ne va ajuta, punându-ne la dispoziţie, pe o perioadă nedeterminată de timp, anumite echipamente care ne ajută la recuperare, atunci când apar diverse accidentări. Avem convenţii şi cu Prokinetic, dar sunt unele proceduri ce nu se pot face acolo şi este mult mai bine ca acestea să fie făcute chiar în Sala Polivalentă”, a spus Nicolae Pascu, directorul SCM Craiova.

Și tehnicianul Bogdan Burcea s-a arătat mulțumit de noua achiziție: „Am traversat o perioadă dificilă în ultimul an. Foarte multe jucătoare de bază au fost accidentate şi nu am avut ocazia să le tratăm în timp util. Majoritatea fetelor care au avut accidentări grave sunt pe finalul recuperării, iar cei de la Med Tehnica ne vor ajuta să punem cât mai repede fetele pe picioare. Furnizează aparate de ultimă generaţie.”

Daniel Cruceru
Daniel Cruceruhttp://www.sportuldoljean.ro
Jurnalist sportiv si alternativ realizator emisiuni radio. Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare

Populare