marți, aprilie 28, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Derby cu patru goluri. Craiova a fost egalată în minutul 90!

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Dinamo București, 2-2 (1-1), vineri seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României. Alb-albaștrii au terminat în inferioritate numerică.

”Câinii” au deschis scorul pe „Oblemenco” în minutul 16. Perica a trimis balonul în bară, dar Musi a fost poziționat foarte bine pe respingere și a trimis mingea în plasă. Bucuria dinamoviștilor a durat doar trei minute, pentru că Samuel Teles a restabilit egalitatea, după ce a fost servit excelent de Baiaram. Nu s-amai întâmplat nimic notabil și la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1.

Badelj a adus Craiova în avantaj; Bancu a fost eliminat, Armstrong, iertat

Oltenii au început tare partea a doua a jocului și au trecut rapid la conducere. Badelj s-a înălțat perfect în urma unui corner și a marcat pentru 2-1 (49). Universitatea Craiova a rămas în inferioritate numerică din minutul 65, când Bancu a fost eliminat, după un fault comis asupra lui Armstrong. Arbitrul i-a acordat cartonaș roșu după consultarea VAR. Nu același lucru s-a întâmplat și cu scoțiannul lui Dinamo, care l-a călcat pe piept pe căpitanul Craiovei la aceeași fază.

Cu un om în plus pe teren, Dinamo a atacat în valuri și a căutat egalarea. După marile ratări ale lui Karamoko și Armstrong, Pop a profitat de ieșirea hazardată a lui Isenko din poartă și a adus egalitatea în minutul 90, iar cele două echipe rămân la patru puncte distanță una de cealaltă.

Universitatea Craiova: Isenko – Rus, Screciu, Badelj – Rădulescu, Teles, Băluță, Cicâldău (73, Anzor), Bancu (cpt.) – Baiaram (69, Ștefan), Assad (73, Nsimba). Antrenor: Mirel Rădoi.

Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț (73, Pop) – Kyriakou (79, Soro), Mărginean (57, Milanov), Cîrjan – Musi (79, Caragea), Perica (57, Armstrong), Karamoko. Antrenor: Zeljko Kopic.

Pentru Universitatea Craiova urmează debutul în grupa principală din UEFA Conference League, oltenii joacă joi seara, în Polonia, de la ora 22:00, în compania formației Raków Częstochowa.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare