România a învins Țara Galilor, scor 2-1, într-o partida amicală disputată sâmbătă seară pe stadionul Ghencea, iar faza care a adus succesul tricolorilor a purtat semnătura a doi dintre jucătorii campioanei Universitatea Craiova. David Matei a centrat impecabil, iar Adrian Rus a înscris cu capul golul victoriei.
Galezii au început meciul în ofensivă și au beneficiat de prima lovitură de colț în minutul 3. În minutul 14, Brennan Johnson a avut prima ocazie a partidei. Șutul său, din unghi, a fost parat de Hindrich.
Treptat, România a reușit să echilibreze jocul. Dragomir a fost aproape de gol dintr-o lovitură liberă, iar la faza imediat următoare Băluță l-a pus serios la încercare pe Ward. În minutul 26, Louis Munteanu a trimis spectaculos la vinclu de la marginea careului, însă reușita a fost anulată pentru offsaid. Reluările au ridicat semne de întrebare asupra deciziei arbitrilor, însă lipsa sistemului VAR a făcut imposibilă verificarea fazei.
Golurile au venit după pauză
După pauză, schimbările efectuate de Hagi au revitalizat jocul tricolorilor. Florinel Coman a fost aproape de gol din lovitură liberă, iar în minutul 52 a deschis scorul după o fază frumos construită și o pasă excelentă venită de la Olaru. Galezii au revenit însă în joc în minutul 63, când Brooks a profitat de o centrare venită la colțul lung și l-a învins pe Târnovanu cu un voleu din prima.
Golul care a decis meciul a venit în minutul 80. Tricolorii au executat scurt un corner, mingea a ajuns la David Matei, iar tânărul mijlocaș al Universității Craiova a trimis o centrare perfectă în fața porții. Adrian Rus, colegul să de la campioana României, a atacat excelent balonul și a înscris cu o lovitură de cap imparabilă pentru Ward, stabilind scorul final, 2-1.
Finalul le-a aparținut tot oamenilor Craiovei. David Matei a fost la câțiva centimetri de primul său gol la națională, însă șutul său a lovit bara. Adrian Rus a fost aproape de dublă, iar în ultimele minute a avut și o intervenție decisivă în defensivă, respingând din fața porții goale la ocazia lui Koumas.
România: Otto Hindrich (Ștefan Târnovanu, 46) – Deian Sorescu (Tony Strata, 46), Andrei Burcă (Adrian Rus, 46), Matei Ilie (Mihai Popescu, 64), Lisav Eissat (Andrei Borza, 46) – Nicolae Stanciu (David Matei, 70), Tudor Băluță (Andrei Coubiș, 64), Vlad Dragomir – Darius Olaru (Cătălin Cîrjan, 64), Louis Munteanu (Denis Drăguș, 64), Ștefan Baiaram (Florinel Coman, 46). Selecționer: Gheorghe Hagi.
Țara Galilor: Danny Ward – Joe Rodon, Ethan Ampadu, Rhys Norrington-Davies (Connor Roberts, 61) – Joshua Sheehan – Neco Williams (Ronan Kpakio, 88), Nathan Broadhead (David Brooks, 60), Daniel James (Sorba Thomas, 71), Kai Andrews (Chris Mepham, 71) – Brennan Johnson (Cameron Congreve, 71), Kieffer Moore (Lewis Koumas, 60). Selecționer: Craig Bellamy.

