Universitatea Craiova continuă să culeagă roadele unui sezon istoric, iar unul dintre oamenii de bază ai defensivei alb-albastre a primit acum și cea mai importantă recunoaștere a carierei. Olexandr Romanchuk a fost convocat pentru prima dată la echipa națională de seniori a Ucrainei, după un an excelent în tricoul Științei.
Convocarea vine într-un moment important pentru fotbalul ucrainean. După ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2026, federația de la Kiev a decis să înceapă un nou proiect tehnic, iar selecționerul italian Andrea Maldera a ales să aducă nume noi în circuitul primei reprezentative. Printre acestea se află și fundașul Craiovei, remarcat pentru constanța și siguranța arătate în sezonul recent încheiat.
Romanchuk ar putea debuta pentru Ucraina în meciurile amicale programate împotriva Poloniei (31 mai, Wrocław) și Danemarcei (7 iunie, Odense), două teste importante înaintea viitoarei campanii din Liga Națiunilor. Ucraina face parte din Liga B1, alături de Ungaria, Georgia și Irlanda de Nord.
La nivel de echipe reprezentative, Romanchuk a adunat 3 apariții în naționala Under 21, toate în martie 2019, în cadrul unor meciuri amicale: 24 de minute la 0-0 cu Estonia U21, 23 de minute contra Kazahstanului U21 (2-0) și 17 minute împotriva Letoniei U21 (1-1).


