luni, aprilie 27, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

SCMU Craiova, examen cu studenții de la Politehnică

Echipa masculină de volei SCM Universitatea Craiova primește, sâmbătă, de la ora 18:00, vizita formației CSU Știința București, într-un duel contând pentru etapa a 3-a a Diviziei A1.

Formația pregătită de Dănuț Pascu a început perfect noul sezon, cu două victorii în deplasare (3-0 la Brașov și 3-1 la Baia Mare) și vizează acum primul succes în fața propriilor suporteri. În Bănie sosesc „studenții” din Capitală, antrenați de Nikolaos Gitzekos, o echipă aflată și ea pe val după succesul din etapa precedentă, 3-2 cu Corona Brașov. Meciul se anunță interesant și prin prisma faptului că cele două formații s-au întâlnit recent, în pre-sezon, la Cupa „Radu Zamfirescu”, competiție găzduită de Craiova, unde gazdele s-au impus cu 3-2, după ce au fost conduse cu 0-2.

Partida va fi arbitrată de Andrei Savu și Cristian Șanta (ambii din Cluj-Napoca), iar observator din partea Federației Române de Volei a fost delegat Paul Bogdan (București).

Divizia A 1 – Etapa 3

Runda cu numărul trei a debutat vineri, cu victoria clară a campioanei Arcada Galați, scor 3-0 în fața celor de la Explorări Baia Mare. Sâmbătă sunt programate alte patru confruntări echilibrate, printre care și duelul de la Craiova.

VINERI, 31 OCTOMBRIE
Arcada Galați – Explorări Baia Mare 3-0 (25-21, 25-15, 28-26)

SÂMBĂTĂ, 1 NOIEMBRIE
14:00 Corona Beașov – Unirea Dej
18:00 Dinamo București – SCM Zalău (TVR Sport)
18:00 SCM Universitatea Craiova – CSM București
18:00 Steaua București – CSM București

Rapid București – stă

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare