Luni seara s-au jucat ultimele partide din grupele A, C ș E de la Campionatul European de handbal feminin din Ungaria, Austria și Elveția.
Surpriză mare în grupa de la Basel (grupa C), unde Spania a fost eliminată încă din prima fază a grupelor. Naționala antrenată de Ambros Martin a pierdut surprinzător cu Polonia și a fost eliminată din competiție. Ibericele au cedat cu scorul de 26-23. Grupa a fost câștigată de Franța, marea favorită la câștigarea titlului continental, 28-16 în ultimul meci din grupă, cu Portugalia.
Naționala lui Costică Buceschi a fost surclasată de Suedia
În grupa A, Ungaria a avut probleme în meciul cu Macedonia de Nord doar în prima repriză (11-10). Partea a doua a fost la discreția maghiarelor, care s-au în final cu scorul de 29-19. Suedia s-a calificat și ea în grupele principale. Scandinavele au surclasat cu scorul de 49-17 Turcia, antrenată de Costică Buceschi.
În grupa de la Innsbruck (E), Slovenia avea nevoie doar o remiză în meciul cu Austria pentru a se califica mai departe. A fost victorie pentru fetele antrenate de Dragan Adžić (25-24). Norvegia a făcut scor cu Slovacia (38-15) și intră în grupele principale cu 2 puncte.
România joacă astăzi cu calificarea pe masă
România și Serbia se înfruntă astăzi, de la ora 19:00, în runda decisivă a grupei B de la Campionatul European de handbal feminin. Naționala tricoloră are nevoie de victorie pentru a se califica în grupele principale. Victoria nu este suficientă însă, fetele lui Pera vor depinde și de rezulatul meciului dintre Cehia și Muntenegru.
Meciul dintre România și Cehia va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Programul zilei de marți de la Campionatul European
Grupa B (Debrecen)
19:00 Serbia – România (Digi Sport 1 Prima Sport 1)
21:30 Cehia – Muntenegru (Digi Sport 4 Prima Sport 4)
Grupa D (Basel)
19:00 Insulele Feroe – Danemarca
21:30 Croația – Elveția
Grupa F (Innsbruck)
19:00 Ucraina – Olanda
21:30 Islanda – Germania