Naționala feminină de handbal a României se pregătește să-și descopere adversarele de la Campionatul European din 2026, tragerea la sorți a grupelor urmând să aibă loc pe 16 aprilie, la Katowice, în Polonia.
Turneul final, programat în perioada 3-20 decembrie, va reuni 24 de echipe, repartizate în șase grupe a câte patru formații. România, una dintre țările gazdă ale competiției, a fost repartizată în urna a doua valorică și este deja alocată în grupa B, ale cărei meciuri se vor disputa la Cluj-Napoca.
Capetele de serie sunt forțele momentului în handbalul european – Norvegia, Danemarca și Ungaria, medaliatele ediției precedente, alături de Franța, Suedia și Olanda. Din urna a doua, alături de România, se mai regăsesc: Germania, Muntenegru, Polonia, Spania și Cehia.
Competiția vine și cu o premieră: Grecia s-a calificat pentru prima dată la un turneu final european și va face parte din urna a patra.
Conform regulamentului, primele două clasate din fiecare grupă vor avansa în grupele principale, care vor avea loc la Cluj-Napoca și Katowice. Faza finală a competiției, inclusiv semifinalele și finala, se va disputa în celebra Spodek Arena din Katowice.
Tragerea la sorți va fi transmisă în direct pe platformele oficiale ale Federației Europene de Handbal.
Urne valorice EURO 2026
Urna 1: Norvegia, Danemarca, Ungaria, Franța, Suedia, Țările de Jos
Urna 2: Germania, Muntenegru, Polonia, România, Spania, Cehia
Urna 3: Turcia, Slovacia, Slovenia, Elveția, Austria, Insulele Feroe
Urna 4: Croația, Serbia, Islanda, Macedonia de Nord, Ucraina, Grecia
Orașe gazdă – faza grupelor
- Oradea (România) – Grupa A (Ungaria)
- Cluj-Napoca (România) – Grupa B (România)
- Antalya (Turcia) – Grupa C (Turcia)
- Brno (Cehia) – Grupa D (Cehia)
- Katowice (Polonia) – Grupa E (Polonia)
- Bratislava (Slovacia) – Grupa F (Slovacia)
Primele două echipe din fiecare grupă vor merge în grupele principale, găzduite la Cluj-Napoca (grupele A, B și C) și Katowice (grupele D, E și F). Semifinalele și finala vor avea loc la Katowice, în Spodek Arena.


