Naționala de tineret a României a spulberat cu scorul de 6-2 echipa similară a Muntenegrului, într-un meci disputat la Podgorica, în etapa a 9-a a preliminariilor pentru Campionatul European U21 din 2025.
După această victorie, România ocupă primul loc în Grupa E, cu 19 puncte, la două de Elveția și 3 de Finlanda. Cele două echipe se vor înfrunta în această seară, de la ora 21:00, iar rezultatul final poate influența decisiv lupta pentru calificarea directă la turneul final din Slovacia.
Louis Munteanu a deschis scorul pentru România U21 în minutul 16. Cinci minute mai târziu, Muntenegru a egalat prin Bakic, direct din corner. Scorul pauzei a fost 2-1 pentru elevii lui Daniel Pancu, același Louis Munteanu a punctat din pasa lui Octavian Popescu (27).
În cea de-a doua repriză, Rareș Ilie (52) și Octavian Popescu (59) au urcat scorul la 4-1 pentru tricolori. Gazdele au ripostat prin Mrvaljevic, care a redus din diferență printr-un șut în forță din interiorul careului, în minutul 70. Munteanu a reușit ”hat-trick-ul” patru minute mai târziu, iar scorul final a fost stabilit de Mihnea Rădulescu. Tânărul jucător al Petroului Ploiești l-a învins pe portarul gazdelor cu un lob de toată frumușetea.
Muntenegru U21: Ivezić – Pajović (N. Vuković, 85), Đurić, Malentijević, Gašević – Ćetković (Bajović 67), Bulatović (D. Vuković 46) – Janjić (Juković 85), Bakić, Čavor (Mrvaljević 46) – Perišić.
Selecționer: Nikola Rakojević.
România U21: Sava – Pantea (Maftei 68), Dănuleasă, Akdağ, Borza – Perianu, Grameni – Stoica (Rădulescu 68), Ilie (Corbu 68), Popescu (Silaghi 68) – Munteanu (Blănuță 78).
Selecționer: Daniel Pancu.
![](https://sportuldoljean.ro/wp-content/uploads/2024/10/clasament-u21.jpg)
România va juca ultima partidă din grupă pe teren propriu cu Elveția, marți, 15 octombrie, de la 19:00, pe Giulești.