Rubgy | România învinge Belgia în Rugby Europe Championship  

0
380
FOTO: RUGBY ROMANIA

Naționala de rugby a României a învins astăzi, în cel de-al doilea meci al Campionatului European, Belgia, cu 33-18 (14-6).

Belgia a început bine meciul disputat pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, reușind să transforme prin Jordan Gott două lovituri de pedeapsă. Tricolorii au întors scorul până la pauză. În minutul 28, stejarii reușesc mai multe puncte de fixare în 22-ul belgian și Alexandru Savin concretizează efortul echipei culcând balonul în terenul de țintă. Melinte transformă pentru a aduce România în avantaj, 7-6. La cabine s-a intrat cu scorul de 14-6. Florin Surugiu l-a deschis foarte bine pe Alin Conache, care a găsit breșa și a marcat eseu la centru, iar Melinte a transformat fără probleme.

România a continuat să conducă ostilitățile și în partea a doua, Manumua (47) reușind încă un eseu, iar scorul a devenit 26-6 în minutul 55 după un eseu de penalizare. Belgia nu a renunțat la luptă și a revenit în joc, primind de asemenea un eseu de penalitate (61), astfel că scorul s-a strâns din nou, 26-13. În inferioritate numerică, românii au fost taxați din nou, cu un eseu reușit de Soenen (72), Grott a ratat apo transformarea, iar scorul a rămas 26-18. Finalul a aparţinut echipei României, care a mai marcat un eseu, prin Florian Roşu (80+3), transformat de Melinte (80+4).

Pentru România urmează meciul de săptămâna viitoare cu Portugalia, programat pe stadionul Arcul de Triumf, sâmbătă, 17 februarie, de la ora 16:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.