Superliga | Ivaylo Petev este noul antrenor al Universității Craiova. Bulgarul a fost prezentat oficial

0
236

Ivaylo Petev este oficial noul antrenor al Universității Craiova. Tehnicianul bulgar a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă de Mihai Rotaru, patronul alb-albaștrilor.

Tehnicianul bulgar s-a arătat încântat de faptul poate lucra la un club atât de important ca Universitatea Craiova și a declarat că va veni un staff format din trei persoane, alături de care a colaborat la Ludogoreț și naționala Bosniei.

E echipa care m-a dorit cel mai mult din întreaga carieră și asta înseamnă respect. Ambițiile mele și ale patronului sunt aceleași. Am văzut multe meciuri ale Craiovei, știu jucătorii, trebuie să-i cunosc mai bine.

Pe termen scurt, cel mai important este meciul de duminică. Avem potențial, putem câștiga orice meci. Dinamo e Dinamo. Indiferent de formă, numele este mare. Important e cum vom acționa noi. Trebuie să ne prezentăm bine. Mai avem 7 meciuri până la sfîrșitul anului și e important să obținem cât mai multe puncte. Respect orice adversar, dar pentru mine cea mai importantă e echipa mea. Contractul e până-n 2026. Or să vină trei persoane din staff-ul meu, am lucrat cu ei în Bosnia și la Ludogoreț.

Faptul că patronul e aici înseamnă respect. N-am știut că-i în premieră. Așteptările sunt mari, e normal. Prima dată trebuie să menținem un nivel bun, fără oscilații. Avem potențial, putem câștiga orice meci. Dinamo e Dinamo. Indiferent de formă, numele este mare. Important e cum vom acționa noi. Trebuie să ne prezentăm bine.

Cine este Ivaylo Petev

Noul antrenor al Craiovei le-a pregătit de-a lungul carierei pe Ludogoreț Razgrad (în două mandate: iulie 2010 – iulie 2013 și martie – octombrie 2023), Levski Sofia, AEL Limassol, Dinamo Zagreb, Omonia Nicosia, Al Qadsiah (Arabia Saudită) și Jagiellonia (Polonia). De asemenea, Ivaylo Petev a fost și selecționerul naționalelor de seniori ale Bulgariei și Bosniei. Pe banca bosniacilor se afla la victoria contra României din Liga Națiunilor, scor 1-0, din iunie 2022.

Ca jucător, Ivaylo Petev a evoluat ca mijlocaş de creaţie, cu cele mai multe prezențe în tricoul formației Litex Lovech.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.