joi, august 27, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Filipe Coelho, înaintea meciului decisiv cu Ararat-Armenia: „Avem ocazia de a face istorie pentru club”

Universitatea Craiova joacă în această seară pentru calificarea în faza principală a Europa League. După 1-1 în Bănie, campioana României întâlnește Ararat-Armenia, de la ora 19:00, pe arena „Vazghen Sargsian” din Erevan, în returul play-off-ului competiției.

Filipe Coelho este convins că gruarea olteană poate obține calificarea și spune că detaliile și mentalitatea vor face diferența în partida de la Erevan. Tehnicianul portughez se așteaptă la un meci echilibrat și spune că echipa sa trebuie să găsească soluții pentru a contracara jocul adversarului.

„Suntem fericiți că suntem aici, înseamnă că am făcut lucrurile bine, doar echipele mari sunt prezente în această fază a competițiilor europene. Știu că vom înfrunta o echipă puternică, una care evoluează pe teren propriu acum, dar chiar cred că ne putem califica în grupele Europa League. Trebuie să jucăm mai bine decât gazdele, am analizat meciul precedent cu ei, vom încerca să facem lucrurile altfel, strategic, dar și adversarii vor face același lucru, așa că va fi un meci echilibrat, nu am nicio îndoială. Detaliile și mentalitatea vor face diferența mâine seară”, a declarat Filipe Coelho.

Coelho a subliniat că ambiția face parte din echipă și că jucătorii au șansa de a obține o calificare importantă pentru club.

„Ambiția face parte din ADN-ul nostru, nu am putut să mă plâng că nu a existat ambiție până acum. Avem ocazia de a face istorie pentru club, ne dorim mult și credem în asta. Terenul este foarte bun. Sunt un antrenor care caută soluțiile, nu problemele. În anumite poziții nu avem destule variante, dar suntem obligați să găsim soluții”, a afirmat tehnicianul campioanei.

Program încărcat pentru campioana României

Partida de la Erevan va fi al 15-lea meci disputat de olteni în acest sezon, iar programul încărcat este un alt aspect amintit de antrenor.

„Am foarte mari speranțe pentru calificarea în Europa League. E frumos, dar e și greu, jucătorii nu au avut prea multe zile de pauză, va fi al 15-lea meci din acest sezon, am putea avea undeva la 60 de meciuri în total. Știm că ne confruntăm cu un adversar dificil, dar vrem să facem orașul nostru fericit.”

Coelho consideră că presiunea nu trebuie să afecteze jucătorii și insistă asupra importanței unei abordări corecte a partidei. În privința statutului de favorită, acesta spune că acesta nu poate fi stabilit pe hârtie.

„Nu jucăm de plăcere, ci pentru a ne îndeplini obiectivele, dar nu trebuie să resimțim presiunea, ea nu ajută jucătorii, ei trebuie să se simtă confortabil și meciurile trebuie să fie cel mai bun lucru al săptămânii, nu cel mai rău.Nu e corect să spunem că e vreo echipă favorită, toate echipele sunt bune, favoriții sunt cei care se impun pe teren, care demonstrează, nu cele de pe hârtie, de pe Transfermarkt. Sunt sigur că trebuie să avem mai multă dorință decât adversarul”, a încheiat Filipe Coelho.”

Brigadă din Lituania

Lituanianul Donatas Rumsas va conduce de la centru partida Ararat-Armania – Universitatea Craiova. Rumsas va fi ajutat de tușierii Aleksandr Radius și Dovydas Suziedelis, în timp ce al 4-lea oficial va fi Robertas Smitas, tot din Lituania. În camera VAR se vor afla arbitrii polonezi Tomas Kwiatkowski și Piotr Urban.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare