Handbal: Duel cu Măgura Cisnădie. Costin Dumitrescu și Cristiana Nica au prefațat duelul din Liga Florilor

0
349

Mâine seară, de la ora 18:00, handbalistele de la SCM Craiova întâlnesc pe Măgura Cisnădie, într-o confruntare din etapa a 22-a din Liga Florilor.

Meciul din Sala Polivalentă a fost prefațat de Costin Dumitrescu și Cristiana Nica în cadrul unei conferințe de presă:

„Este o echipă bătăioasă, care a avut un traseu bunicel în Europa. Nu avem decât cuvinte de laudă pentru ce au făcut până acum, dar sperăm să le punem piedică și să luăm noi punctle puse în joc. Un meci important pentru noi. Avem meciuri directe cu echipele din fața noastră, mai sunt 15 puncte în joc și se poate întâmpla orice în clasament”, a spus antrenorul secund al SCM-ului, Costin Dumitrescu.

La rândul ei, Cristiana Nica a declarat: „Ne aşteaptă un meci foarte dificil, cu o echipă formată din jucătoare cu experiență. Trebuie să luptăm din primul și până în ultimul minut pentru a obține victoria. Să fim cât mai exacte. Este greu să ne descurcăm în situaţia actuală, dar nu avem ce face, acesta este sportul. Când ai lotul complet este altceva. Şi la antrenamente şi la meciuri contează şi sunt sigură că am fi putut aduna mult mai multe puncte. Acum ne dorim să rămânem sănătoase şi să ne mobilizăm la fiecare joc”.

Gruparea din Bănie ocupă locul 10 înaintea acestei dispute, cu 29 de puncte. De partea cealaltă, formația sibiană este pe 5, cu 39 de puncte, la egalitate cu Minaur Baia Mare, formație pe care SCM Craiova o va întâlni vineri seara în optimile Cupei României.

Meciul va fi arbitrat de Radu Iliescu și Doru Manea. Observator din partea FRH a fost delegat Aldeică Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.