Handbal: Costin Dumitrescu: „Noi sperăm să facem un joc bun şi să trecem cu bine de acest joc”

0
330

Costin Dumitrescu, antrenorul secund al echipei de handbal feminin SCM Craiova, a vorbit despre meciul cu Minaur Baia Mare, vicecampioana sezonului precedent. Meciul este programat sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă.

„Deme” speră într-un rezultat pozitiv și mizează pe aportul publicului craiovean pentru o victorie.

„Ne interesează punctele, victoria, chiar dacă întâlnim un adversar puternic, o echipă cu jucătoare importante. În teren contează cine îşi doreşte mai mult, cine munceşte mai mult pentru punctele puse în joc. Noi sperăm să facem un joc bun şi să trecem cu bine de acest joc. Este o presiune în plus, pentru că, în primul rând, contează punctele, iar în al doilea rând, când jucăm contra unei formaţii din top 3, vrem să ieşim cu capul sus de pe teren.”

Sezonul trecut am suferit mult fără spectatori, iar fetele au simţit lipsa acestui suport. Atunci când ai o acţiune bună, dai un gol, lumea te aplaudă, iar spiritul echipei creşte. Avem nevoie de sprijinul publicului, să fie alături de noi şi să ne încurajeze. Împreună cu ei putem obţine o victorie frumoasă. O victorie ne-ar da aripi şi ne-ar confirma faptul că echipa este pe un drum bun“, a declarat Costin Dumitrescu la conferința de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.