Liga 1: Făcurăm spectacol și cu Clinceni. Universitatea Craiova – Academica Clinceni 5-0

0
720

Universitatea Craiova a câștigat cu scorul de 5-0 în fața celor de la Academica Clineceni, luni seara, în ultimul meci al etapei cu numărul 12 din Liga 1.

Trupa lui Reghecampf a făcut spectacol în prima repriză și a intrat la cabine cu scorul de 3-0. După două ocazii ale ilfovenilor, alb-albaștrii au marcat de două ori în decurs de doar trei minute. Dan Nistor a deschis scorul în minutul 11 cu un șut pe jos de la marginea careului, apoi Jovan Markovic a trimis în poartă mingea blocată de Dobre la acțiunea lui Gustavo (14). Clinceni a fost KO în minutul 23. Nicușor Bancu a finalizat o pasă primită cu călcâiul de la Ivan.

Craiova a beneficiat de o lovitură de la 11 m în minutul 53, însă Lyes Houri a trans în transversală. S-a făcut până la urmă 4-0, Andrei Ivan a trimis peste Dobre centrarea lui Cîmpanu. Tânărul portar Dobre s-a evidențiat la șuturile lui Cîmpanu, însă nu a mai avut ce face în fața lui Ante Roguljić, care a marcat la debutul în Liga 1 (90+2).

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpăţînă, M.Constantin (62, Bălașa), Găman, Bancu – Nistor, Al.Creţu (46, Roguljic), Houri – Gustavo (46, Cîmpanu), Markovic (46, Baiaram), Ivan (80, Ivanov). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Academica Clinceni: Dobre – Achim, Ventura, Bilali, Pîrvulescu (60, Pashov) – Moulin, Cascini – Vanzo (74, Kazlauskas), Chandarov (84, Cioiu), De Amorim (74, Ion) – Omoh (84, Dumitrache). Antrenor: Ionuț Chirilă.

Cartonașe galbene: Rogulic / Moulin, Achim, Ventura, Cascini

Arbitri: Sorin Costreie – Andrei Constantinescu, Adrian Vornicu; R – Robert Avram

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.