Un nou meci pierdut pe teren propriu, iar trei goluri primite în propriul fief, a patra înfrângere consecutivă. Universitatea Craiova a pierdut jocul cu CFR Cluj, scor 1-3, și locul 3 este în mare pericol.

Clujenii au deschis scorul încă din minutul 5, Păun a marcat din unghi, la colțul lung, după un corner executat de pe partea dreapta. Craiova a răspuns imediat, Ștefan Baiaram a prins un șut de senzație și l-a lăsat fără replică pe Sandomierski (11). Mateiu îl imită pe tânărul său coleg, însă minge trece puțin pe lângă. Ivan a fost și el aproape de gol, însă șutul său s-a scurs pe lângă buturile porții clujene.

Trupa lui Ouzounidis a fost de nerecunoscut după pauză, iar de acest lucru au profitat oaspeții. CFR Cluj a marcat de două ori în decurs de câteva minute și soarta partidei a fost scrisă. Cirpian Deac a făcut 2-1 în minutul 68, după ce a fost servit ideal de Debeljuh. Apoi Adi Păun a făcut dubla în minutul 74. Putea fi și mai rău pentru alb-albaștrii, dar Rondon nu a fost inspirat după o pasă aiurea a lui Vătăjelu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.