SCM Craiova a pierdut și jocul cu Gloria Bistrița din Liga Florilor. Fetele antrenate de Bogdan Burcea au cedat cu scorul de 28-23 (12-7), la București, contând pentru etapa a 11-a.
SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț, Chetraru – Cace (3), Andrei, Țicu (3), Nica (6), Zamfir (7), Tudorică, Ion (1), Colac (3), Mincu.
La sfârșitul jocului, Bogdan Burcea a declarat: „Au fost două echipe care au chinuit handbalul, mai mult Craiova decât Bistriţa. A fost un joc urât, fără cursivitate şi aş păstra acest nivel şi pentru brigada de arbitri, nimeni nu a excelat. Noi ne chinuim cu nişte fete tinere, care ar trebui să aprecieze că le-am primit în rândul nostru şi le promovăm. Nu ar trebui să se inspire de la alte sportive, să aibă această dorinţă de a câştiga foarte mult financiar. Le recomand tuturor fetelor să aibă răbdare să crească din punct de vedere valoric şi când vor ajunge la un anumit nivel handbalistic, atunci să aibă şi pretenţii. Continuăm parcursul nostru, deocamdată sărac. Când vom avea o jucătoare precum Carmen Şelaru, cu atitudine, vom încerca să recuperăm din puncte şi să urcăm în clasament.”
Pentru gruparea craioveană urmează meciul cu Dunărea Brăila. Meciul din etapa a 12-a din Liga Florilor se va disputa la Rm.Vâlcea.