PSG s-a impus categoric pe terenul formației Olympique Nîmes, în etapa cu numărul 7 din. Echipa pregătită de Thomas Tuchel a câștigat cu scorul de 4-0 și a urcat pe prima poziție a clasamentului.

FOTO: PARIS SAINT GERMAIN

Gazdele au rămas în zece oameni din minutul 12, Loick Landre a văzut direct roșu pentru un atac brutal. Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 32, stabilind și scorul pauzei.

Campioana Franței s-a dezlănțuit în finalul partidei. Florenzi a făcut 2-0 în minutul 77, Mbappe a semnat dubla în minutul 83, iar Sarabia a închis tabela cu două minute înainte de final.

Într-o altă partidă disputată vineri seara, Rennes s-a încurcat pe terenul ultimei  clasate, Dijon. A fost 1-1, într-un meci în care românul Alex Dobre a intrat la gazde în minutul 90+3.

Au marcat: Balde 54, respectiv Terrier 24.

Sâmbătă sunt programate două partide din cadrul etapei a 7-a:

18.00 Reims – Lorient
22.00 Marseille – Bordeaux (Digi Sport 4, Look Sport 3)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.