luni, aprilie 20, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Fotbal extern: Vești bune din Italia. Antrenamentele se pot relua din data de 18 mai

Antrenamentele colective ale echipelor de fotbal din Italia se vor putea relua din 18 mai, a anunţat, duminică, premierul Giuseppe Conte, dar deoacamdată nu este stabilită o dată pentru reluarea partidelor din „Cizmă”.

Începând din 4 mai, antrenamentele vor fi autorizatee pentru sporturile individuale, a precizat Conte într-o alocuţiune în care a detaliat planul său de repornire a ţării.

„În acest moment, trebuie să finalizăm toate discuţiile pentru a ne asigura că, dacă vom atinge acea etapă, o vom face în cea mai mare siguranţă şi securitate. Suntem pasionaţi de sport şi nu dorim ca sportivii noştri să se îmbolnăvească. Sunt pasionat de fotbal, la fel ca mulţi italieni, iniţial mi s-a părut ciudat că Serie A poate fi întreruptă sau suspendată, dar cred că şi cel mai înfocat fan înţelege că nu a existat altă alternativă. Începem antrenamentele şi apoi vedem dacă pot fi reluate competiţiile”, a declarat Conte.

Seria A a fost suspendată la 9 martie, cu 12 etape rămase de jucat. Joia trecută, Federaţia  Italiană de Fotal şi-a exprimat hotărârea de reluarea a competiţiei şi de a a fixa pentru 2 august data limită de finalizare a sezonului sportiv 2019-2020.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare