FOTO:GSP.RO

Siteul frf.ro a anunţat că UEFA a decis ca meciurile din preliminariile EURO U21 programate în martie și iunie 2020 să aibă loc în luna noiembrie 2020.

În aceste condiții, partida cu Danemarca are inițial trebuia să se desfășoare pe 31 martie pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova și mutată apoi la Ploiești, se va disputa după jocurile cu Finlanda, de două ori cu Malta şi cu Ucraina.

Data meciului nu a fost încă stabilită. Ultimele jocuri din grupă, din motive sportive, trebuie să se desfășoare în aceeași zi, conform regulamentului. Astfel, urmează ca toate cele 6 federații să se înțeleagă asupra datei de disputare.

Clasamentul Grupei 8

Danemarca 5 5 0 0 13-5 15
ROMÂNIA 5 3 1 1 11-3 10
Finlanda 5 2 1 2 8-6 7
Ucraina 4 1 0 3 6-8 3
Irlanda de Nord 5 0 3 2 2-6 3
Malta 4 0 1 3 1-13 1

 

Naționala U21 a României ocupă locul secund în grupa 8. Campania de calificare se va încheia acum în luna noiembrie 2020, pe teren propriu, contra Danemarcei, liderul actual al grupei. Începând cu EURO 2021, la turneul final vor participa 16 echipe. Pe lângă cele două formații gazdă, Ungaria și Slovenia, se vor califica direct cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi. Celelalte 8 formații clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manșă pentru celelalte 4 locuri disponibile.

Programul tricolorilor U21 în preliminarii EURO 2021:

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0
10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1,
Danemarca – România 2-1
10 octombrie 2019: Finlanda – Malta 4-0, Danemarca – Irlanda de Nord 2-1,
România – Ucraina 3-0
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca 0-1, România – Irlanda de Nord 3-0
14 noiembrie 2019: România – Finlanda 4-1
15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca 2-3
19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România 0-0, Danemarca – Malta 5-1
4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
noiembrie 2020: Malta – Ucraina
noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.