luni, aprilie 20, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Fotbal: FRF solicită amânarea meciurilor de baraj pentru Campionatul European 2020 programate în luna martie, precum și a meciurilor Under 21

FOTO: IONUȚ GREERE

UEFA va organiza mâine o videoconferință, în contextul pandemiei COVID-19, la care vor participa toți președinții celor 55 de federații naționale europene, un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPRO, precum și conducerile European Club Association și The European Leagues.

Federația Română de Fotbal a publicat în această seară, pe site-ul oficial, o listă de propuneri pentru ședința de mâine. În acest context, mai jos găsiți propunerile pe care Răzvan Burleanu, președintele FRF, le va face în cadrul videoconferinței UEFA de mâine.

• Amânarea play-off-urilor pentru Campionatul European 2020 programate în luna martie, precum și a meciurilor Under 21.

• Amânarea ediției Campionatului European programată să înceapă pe 12 iunie 2020. Astfel, prin suspendarea EURO, va exista suficient spațiu în calendar pentru a putea să încheiem competițiile la nivel național.

• Decalarea termenului de finalizare al competițiilor naționale. În prezent, acesta este 1 iunie pentru Liga 1, Liga 1 feminin și Liga Elitelor U19 și 21 iunie pentru Liga 1 futsal.

• Flexibilitate în sistemul de licențiere pentru participarea echipelor românești în cupele europene sezonul 2020/2021, adaptată evoluției pandemice.

Președintele Răzvan Burleanu va intra mâine, de la domiciliu, începând de la ora 14:00, în videoconferința UEFA, urmând ca ulterior să prezinte deciziile forului continental prin intermediul canalelor de comunicare FRF.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare