sâmbătă, mai 30, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Lupte: Răzvan Kovacs s-a calificat la Turneul Preolimpic. Rezultate bune la Campioatul Național Școlar de la Reșița

Luptătorii craioveni au avut rezultate notabile la finalul săptămânii trecute. Răzvan Kovacs s-a calificat la Turneul Preolimpic, iar luptătorii de la LPS Craiova au strălucit la Campionatul Național Școlar de la Reșița.

Răzvan Kovacs, legitimat la CS Universitatea Criova, s-a calificat la Turneul Preolimpic de la Budapesta, după ce l-a învins la selecția națională de la Chișinău pe Andrei Dokov (CSA Steaua București). S-a jucat după sistemul 2 din 3, iar elevul lui Marius și Aurel Cimpoeru s-a impus în primele două meciuri cu 6-2, respectiv 4-0.

Kovacs devine astfel al doilea sportiv de la CSU Craiova, după Alexandra Anghel, care va participa la primul turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Competiția se va desfășura la Budapesta, în perioada 18-22 martie.

Rezultate bune la Campionatul Național Școlar de la Reșița

În perioada 6-8 martie, la sala de sport a Colegiului „Mircea Eliade” din Reșița s-a desfășurat Campionatul Național Școlar de lupte feminine și lupte libere.

Sportivii de la LPS Craiova au câștigat trei medalii de aur și un bronz, iar alți doi sportivi s-au clasat în final pe locul 5.

 

AUR
Sorin Lăzărică (categoria 45 kg) – antrenor Valentin Boboșca
Rebecca Bărăga (categoria 57 kg) – antrenor Valentin Boboșca
Alisa Borș (categoria 46 kg) – antrenori Marius și Aurel Cimpoeru

BRONZ
Adelina Mihalcea (categoria 73 kg) – antrenori Marius și Aurel Cimpoeru

LOCUL 5
Ileana Mihai (categoria 60 kg) – antrenor Valentin Boboșca
Daniel Cocoșilă (categoria 71 kg) – antrenor Valentin Boboșca

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare