duminică, aprilie 19, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal: Andreea Chetraru, cel mai bun portar al turneului amical de la Rm. Vâlcea

Andreea Chetraru, cel mai bun portar al turneului de la Vâlcea | Ionuț Buharu

Andreea Chetraru, componenta naţionalei de tineret, a fost desemnată cel mai bun portar al turneului amical de la Râmnicu Vâlcea.

Tânăra jucătoare a fost transferată în această vară de SCM Craiova de la CSM București.

În vârstă de 18 ani, Andreea Chetraru a început să joace handbal în localitatea natală și și-a petrecut prima parte a junioratului la Clubul Sportiv Școlar Călărași, unde a debutat sub îndrumarea profesorului Constantin Frîncu. Cu echipa de junioare III a clubului a câștigat în 2014 campionatul național rezervat acestei categorii de vârstă și a fost desemnată doi ani consecutivi cel mai bun portar al întrecerii. În aceeași perioadă a fost selectată în echipa națională de cadete a României.

În 2016 a ajuns la echipa de junioare a CSM București și a fost inclusă și în câteva programe de pregătire ale echipei de senioare a clubului, iar in această vară a trecut la gruparea pregătită de Bogdan Burcea.

 

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare