luni, mai 25, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal (F): Vâlcea – Craiova 27-23 | Craiova a plecat decimată din Zăvoi: Burcea și Trifunovic au fost descalificați, Timea Tătar a părăsit terenul grav accidentată

SCM Craiova a părăsit terenul învinsă la Râmnicu Vâlcea. Fetele antrenate de Florentin Pera s-au impus cu 27-23 în derby-ul Olteniei, într-un meci din etapa a 2-a. Vâlcea este noul lider în Liga Florilor, fetele lui Burcea sunt pe 5.

În cea mai mare parte a jocului, partida a fost echilibrată, Vâlcea a condus în prima repriză, însă Craiova a restbalit egalitatea la 10-10. Gazdele au mai marcat două goluri pe finalul secevenței și au intrat la cabine cu scorul de 12-10.

Jocul a devenit foarte tensionat în repriza secundă. Jelena Trifunovic a fost descalificată după o intrare la Lopez, iar Bogdan Burcea a protestat la decizia celor doi arbitri și a fost la rândul său trimis în tribune. Craiovencele au luat conducerea în minutul 38, 16-14, dar din păcate gazdele au egalat foarte repede, 16-16. Vâlcencele au prins viteză și s-au desprins decisiv cu cinci minute înainte de finalul jocului, 25-20.

SCM Craiova a pierdut-o în partida de la Vâlcea și pe Timea Tătaar. Pivotul venit de la Brașov a fost accidentată grav, într-un duel cu Iryna Glibko, ciocnindu-se apoi destul de tare de o coechipieră.

SCM CRAIOVA: Dzhukeva, Curmenţ – Zamfir 6, Nikolic 2, Gjorgjijevska 6, Seric 4, Trifunovic 1, Ţicu 1, Tătar 1, Rădoi 2, Şelaru, Tănasie.

 

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare