Universitatea Craiova este la un pas de calificarea în turul al doilea preliminar al UEFA Champions League, după victoria cu 4-1 obținută în prima manșă cu ML Vitebsk. Chiar și așa, antrenorul Filipe Coelho le cere elevilor săi concentrare maximă înaintea returului de miercuri seară, de pe stadionul „Ion Oblemenco”, și avertizează că dubla nu este încă decisă.
Tehnicianul portughez spune că diferența de trei goluri nu trebuie să schimbe abordarea echipei și consideră că cea mai mare greșeală ar fi ca jucătorii să intre pe teren convinși că au obținut deja calificarea.
„Este un meci foarte important pentru noi și trebuie să dăm totul pentru a merge mai departe în această competiție. În fotbal, până nu se termină meciul, există mereu semne de întrebare. Cea mai mare greșeală ar fi să ne gândim că suntem deja calificați. Am încredere în jucătorii mei și în dorința lor de a obține calificarea”, a declarat Filipe Coelho.
Coelho: „Nu trăim din trecut”
Antrenorul campioanei României a amintit că Vitebsk a avut mai mult timp pentru refacere înaintea returului, în timp ce Universitatea Craiova vine după un program încărcat. Chiar și în aceste condiții, portughezul este convins că echipa sa poate evolua la un nivel ridicat. Coelho a precizat și că formula de start nu este încă stabilită, deoarece stafful tehnic monitorizează atent starea fizică a jucătorilor și va lua decizia finală în ziua meciului.
„Mai avem o zi la dispoziție, 24 de ore, pot apărea modificări, mai trebuie să clarificăm anumite aspecte privind refacerea băieților. Mereu este bine când ai rezultate bune, dar suntem o echipă cu picioarele pe pământ în permanență. Pentru mine, să câștigăm la penalty-uri n-a fost deloc corect. Am analizat meciul și meritam să câștigăm în 90 de minute. În continuare mai avem lucruri de îmbunătățit. Nu promitem că putem câștiga toate meciurile, dar vom da totul pe teren. Nu trăim din trecut, dăm ce e mai bun din noi în prezent și ne gândim la viitor. Șansele nu sunt în funcție de oponent, ci în funcție de noi. Trebuie să pregătim echipa cât putem de bine”, a punctat tehnicianul portughez.
Filipe Coelho a subliniat că fiecare jucător din lot are un rol important, indiferent de numărul de minute pe care îl primește, și spune că succesul echipei depinde de profesionalismul întregului grup: „Toți trebuie să fie pregătiți, indiferent dacă joacă cinci, zece sau 20 de minute. Avem grijă de fiecare jucător, iar ceea ce putem controla sunt antrenamentele și modul în care abordăm fiecare partidă.”
Brigadă din Ungaria la returul cu ML Vitebsk
UEFA a delegat o brigadă din Ungaria pentru partida de pe ”Ion Oblemenco”. La centru se va afla Marton Rusz, ajutat la cele două margini de Balazs Buzas și Gergo Vigh-Tarsonyi. Arbitru de rezervă va fi Gergo Bogar, în timp ce în camera VAR vor oficia Tamas Bognár și Katalin Kulcsar.

