Universitatea Craiova a pierdut meciul de pe Arena Națională cu FCSB, scor 0-1, etapa cu numărul 9 a play-off-ului Superligii. A fost meciul în care gazdele au sărbătorit al doilea titlu consecutiv.
Craiova a început mai bine partida și a marcat în minutul 10 prin Mekvabishvili. Reușita gruzinului a fost însă anulată de intervenția VAR pentru că mingea a părăsit terenul cu mult timp înainte ca centrarea lui Mogoș să fie finalizată de Anzor. Până la urmă, FCSB a fost cea care a deschis scorul, după ce Daniel Bîrligea a marcat în minutul 19 din interiorul careului. După pauză, oltenii au forțat egalarea, însă Mitriță și Houri nu au reușit să îl învingă pe Târnovanu, iar tabela de marcaj nu a mai suferit nicio modificare până la final.
FCSB s-a impus la limită în fața Universității Craiova, scor 1-0, și a dat startul la celebrarea titlului de campioană. Alb-albaștrii au picat pe locul 4 în clasament.
FCSB: Târnovanu – Crețu (46, Miculescu), Alhassan, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș (62, Lixandru), Șut – Cisotti, Fl. Tănase (84, Olaru), Oct. Popescu (46, Cercel) – Bîrligea (73, Gele). Antrenor: Elias Charalambous.
Universitatea Craiova: S. Lung – Mogoș, Maldonado (62, Houri), Zajkov (46, Oshima), Bancu – Mekvabishvili, Screciu – Mora (46, Ndong), Mitriță, Baiaram (75, Barbu) – Safira (50, Lukic). Antrenor: Mirel Rădoi.


