marți, mai 26, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

EURO 2024 – Echipa Națională | 1-1 cu Slovacia și România merge de pe primul loc în optimi

Naționala României a terminat la egalitate meciul disputat la Frankfurt, scor 1-1, în compania reprezentativei Slovaciei, în ultimul meci din grupa E de la Campionatul European. Tricolorii merg în optimile de finală de pe primul loc în grupă și pot întâlni în faza eliminatorie Olanda sau Slovenia.

Andrei Rațiu a fost aproape de gol în minutul 11, Dubravka a plonjat și a respins în lateral șutul acestuia, până la Ianis Hagi, care a tras peste din poziție ideală. Slovacii au deschis scorul în minutul 24, prin Duda, care l-a învins pe Niță cu o lovitură de cap din interioriul careului, după o eroare colectivă în defensiva noastră. Tot Rațiu a fost aproape de finalizare în minutul 33, șut parat de Dubravka.

În minutul 34, Ianis Hagi a fost faultat de Hancko. Apărătorul slovac îl calcă ușor în afara careului, apoi îl lovește peste picior chiar pe linia careului de 16. Centralul întâlnirii Siebert a acordat inițial lovitură liberă de la marginea careului, dar a intervenit arbitrajul video și acesta și-a schimbat decizia: PENALTY PENTRU ROMÂNIA: GOOOOL Răzvan Marin și a sărbătoare în tribune.

Tricolorii au fost perculoși în debutul reprizei secunde, apoi Niță a fost imperial la șutul lui Strelec printre picoarele lui Drăgușin. Peste un minut Haraslin a trimis din marginea careului agaonizant pe lângă poarta lui Niță și scorul a rămas neschimbat până la final.

SLOVACIA: Dubravka – Pekarik, Vavro, Skriniar, Hancko – Kucka, Lobotka, Duda (Bero, 90+2′) – Schranz (Duris, 77′), Strelec (Bozenik, 70′), Haraslin (Suslov, 70′). Selecționer: Francesco Calzona.

ROMÂNIA: Niță – Rațiu, Drăgușin, M. Marin, Hagi (Man, 66′), Bancu, Burcă, Coman (Sorescu, 58′), R. Marin (Rus, 86′), Drăguș (Pușcaș, 66′), Stanciu. Selecționer: Edward Iordănescu.

CLASAMENT FINAL GRUPA E

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare