miercuri, aprilie 22, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

UEFA Youth League | Marea provocare pentru tinerii fotbaliști ai Craiovei. Universitatea Craiova – Partizan Belgrad, mâine seară, în turul 1 UEFA Youth League

Campioana României la Tineret, Universitatea Craiova, întâlnește mâine seară, de la ora 19:00, Partizan Belgrad, în manșa tur din cadrul primului tur al UEFA Youth League.

Meciul se va disputa pe stadionul „Ion Oblemenco” și a fost prefațat în cadrul unei conferinţe de presă, de către managerul CCJ al Universităţii Craiova, Lucian Pretorian, respectiv antrenorul Ştefan Florescu.

„Este cel mai important moment la nivel de fotbal juvenil din Craiova. Prezenţa în Youth League este o încununare a unei munci începute în 2013. Scopul academiei este să creştem jucători care să joace pe Ion Oblemenco. Îmi doresc să fie cât mai mulţi spectatori, iar jucătorii să înceapă de aici şi să ajungă să joace cu 30.000 de fani”, a declarat Lucian Pretorian, managerul academiei Universităţii Craiova.

Larândul său, antrenorul „leuților”, Ștefan Florescu, a spus: „Este o mare provocare şi un punct de referinţă pentru aceşti jucători, este maximum pe care-l poţi atinge ca junior. Sârbii sunt consideraţi nişte războinici, dar şi eu le-am imprimat acest spirit jucătorilor, sper să facem faţă fizic jocului în primul rând, să văd că putem să ne luptăm, să nu ne dăm înapoi de la nimic. Partizan este una dintre marile echipe ale Serbiei şi un club de referinţă la nivel european. Cred că putem gestiona bine returul dacă plecăm cu un rezultat bun de acasă.”

Partida din Universitatea Craiova U19 și Partizan Belgrad U19 va fi arbitrată de o brigadă din Republica Moldova. Aceasta este compusă din centralul Ion Orlic şi asistenţii Anatolie Basiul, respectiv Ghennadi Lisita. Al patrulea oficial va fi românul Iulian Călin.

De notat faptul meciul că nu va fi televizat, din pricina regulilor UEFA, care nu permit transmisia dacă în aceaşi timp se joacă meciuri din Champions League, iar la ora 19.45 sunt programate două partide din competiţia supremă la nivel continental intercluburi. Preţurile biletelor: 5 lei la peluza nord, 10 lei la tribuna a II-a, 20 de lei la tribuna I şi 30 de lei la VIP. Abonaţii şi cei care şi-au cumpărat bilet de la meciul primei echipe a Universităţii contra lui FC Botoşani pot intra gratis.

Returul se va disputa pe 25 octombrie, la Belgrad.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare