miercuri, iunie 24, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Liga Florilor | Claudia Constantinescu va fi noul „tunar” al echipei SCM Craiova

SCM Universitatea Craiova continuă să se întărească pentru noul sezon din Liga Florilor. Născută la Balș, Claudia Constantinescu va juca în alb-albastru și va rupe plasele adversarelor. Clubul din Bănie a anunțat transferul în această seară.

Claudia a început să joace handbal în anul 2007, la Liceul Teoretic din Balș, iar în anul 2008, s-a legitimat la CSS Caracal, sub îndrumarea antrenorilor Larisa și Adrian Olteanu. Constantinescu a jucat la Caracal până în 2013 și a obținut două titluri naționale, la Junioare II și III. De asemenea, a fost desemnată cel mai bun inter și cel mai bun centru, iar în 2013 a fost golghetera Campionatului Național de Junioare I.

În vara anului 2013, Claudia Constantinescu s-a transferat la HC Zalău, acolo unde Gheorghe Tadici a format-o ca jucătoare, fiind principala marcatoare a echipei, aceasta obtinând cu echipa din Sălaj și medalia de bronz în campionat.

La inceputul anului 2019 Claudia a ajuns la CSM București, echipa cu care a câștigat medalia de argint în campionat, Cupa României și Supercupa, având de asemenea prezențe cu echipa din Capitala și în Liga Campionilor.

În octombrie 2019, clubul bucureștean a împrumutat-o la Dunărea Brăila, iar la sfârșitul sezonului 2019-2020 s-a transferat la Rapid București. În 2022, după ce a câștigat titlul de campioană națională a României, Claudia Constantinescu a semnat cu Dacia Mioveni.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare