marți, mai 26, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Fotbal extern: Trei jucători de la Betis Sevilla au fost testaţi pozitiv cu coronavirus

Trei fotbalişti de la Betis Sevilla, locul 12 în La Liga la momentul suspendării campionatului spaniol din cauza pandemiei de coronavirus, au fost testaţi pozitiv la Covid-19, relatează media iberică, citată de agerpres.

Conform Cadena Ser, jucătorii testaţi pozitiv la Betis Sevilla, al căror nume nu a fost dezvăluit, ridică la şase numărul jucătorilor infectaţi anterior: Alex Remiro (Real Sociedad), Yangel Herrera (Granada) şi Renan Lodi (Atletico Madrid).

Doi dintre cei jucători de la Betis posedă anticorpi precoci, ceea ce indică o prezenţă recentă a virusului în organism. Cei trei jucători au intrat în izolare şi vor fi din nou testaţi peste trei zile. Betis Sevilla nu a confirmat deocamdată cazurile pozitive.

Betis a reluat duminică antrenamentele individuale şi se aşteaptă confirmarea oficială a testelor care au fost efectuate pe jucători începând de joi.

Un protocol de reluare a antrenamentelor a fost elaborat de La Liga, Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) şi de medici, după aprobarea dată de autorităţile sanitare şi sportive din această ţară.

Conform protocolului, jucătorii vor începe prin a se antrena singuri, pe teren fiind permisă prezenţa a cel mult şase fotbalişti. Jucătorii trebuie să vină deja echipaţi la centrul de antrenament, iar când nu se antrenează, trebuie să poarte mască şi mănuşi. După fiecare şedinţă de pregătire, ei vor primi o pungă cu ţinuta de antrenament pentru ziua următoare.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare