sâmbătă, mai 30, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Liga 1: Martin Tudor și Rică Neaga, în staff-ul lui Victor Pițurcă

Victor Pițurcă a prezentat în cadrul conferinței de presă și staff-ul tehnic pe care îl va avea la Universitatea Craiova.

În echipa lui Pițurcă au apărut câteva nume surpriză cu care va lucra. Este vorba despre Rică Neaga și Martin Tudor. Din vechiul staff vor mai rămâne Corneliu Papură și Cornel Bejan (preparatorul fizic).

„Staff-ul este format din Cornel Papură, Adrian Neaga și Martin Tudor, antrenor cu portarii. Rămâne același preparator fizic. Am referințe foarte bune despre el. Urmează să îl cunosc. Nu e ușor să găsești colaboratorii pe care îi vrei. Am ținut neapărat să aduc un colaborator din jucătorii cu care am lucrat. Neaga e un băiat inteligent, iar după dialogul purtat am realizat că are veleități de antrenor.”, a declarat Pițurcă

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare